Scandal în Consiliul Local Motru. Parcul industrial, mărul discordiei!
Primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, are parte numai de scandaluri la fiecare ședință de Consiliu Local, ultimul fiind legat de viitorul parc industrial ce se doreşte a se înfiinţa în zonă.
Municipalitatea din Motru a alocat în bugetul pe 2017 suma de 200 mii lei pentru achiziția unor terenuri private, pe care să fie ridicat parcul industrial. În paralel, se fac demersuri la CE Oltenia pentru a fi cedat un teren în acest sens. Fie că îl primesc sau nu, primarul Gigel Jianu spune că demersurile continuă pentru achiziția suprafețelor respective. Numai că nu are susținerea Consiliului Local în acest demers. „Referitor la Parcul Industrial, ați spus că nu se achiziționează teren și se va prelua de la CE Oltenia. Se achiziționează sau nu teren? Ați vorbit cu proprietarii?”, a întrebat Răzvan Ardeiu, consilier local. „Am vorbit chiar astăzi cu reprezentanții CEO. În programul de investiții este prinsă achiziția de teren. Vom prelua terenul de la CEO și restul se va achiziționa. Nu am vorbit. (n.r. - cu proprietarii de terenuri). Dacă aveam 90% îi luam și pe cei 10%. Nu are rost să achiziționăm 10%, dacă nu avem 90%. Mai există și o altă soluție pe care o avem în vedere”, i-a răspus primarul consilierului Ardeiu. Vicele îi pune beţe-n roate
Sursa : www.pandurul.ro
Niciun comentariu